vineri, 3 iunie 2011

GENERALITATI DESPRE VANATOARE SI TROFEE DE VANATOARE

Trofeele de vânătoare reprezintă părţi dintr-un animal vânat, păstrate pentru valoarea lor cinegetică, simbolică sau pentru frumuseţea lor artistică.
La scara evoluţiei umane, mai întâi li s-au atribuit puteri magice, miraculoase şi au fost folosite în ritualuri. Mai apoi au fost folosite ca podoabe, arme sau chiar unelte.
Niciodată nu şi-au pierdut valoarea simbolică, stârnind mistere greu de descifrat în ochii celor care le privesc.
Trecând peste dimensiunea lor sentimentală, estetică sau mistică, trofeele de vânătoare au fost întotdeauna un adevărat barometru ce reflectă evoluţia şi nivelul potenţialului eco-biologic al unui spaţiu geografic dar şi al altitudinii societăţii faţă de fauna de interes cinegetic.
            Trofeele vânătoreşti, aşa cum au fost descrise mai sus, cu toată încărcătura lor emoţională, au făcut obiectul a numeroase concursuri cinegetice, întrecându-se în: mărime, greutate, lungime, grosime, frumuseţe, etc.
             Evaluarea se face întotdeauna de către comisii de specialişti, la nivel regional, naţional sau internaţional, în funcţie de importanţa şi valoarea trofeelor. Evalarea se face după criterii clare, riguroase, formulate de Consiliul Internaţional de Vânătoare.
            Consiliul Internaţional de Vânătoare şi al Protecţiei Vânatului (prescurtat C.I.C.) a fost înfiinţat în anul 1930, la ideea  unui grup de entuziaşti, printre care şi inginerul român Nicolae Saulescu (director la vremea aceea al Direcţiei Vânătorii din Ministerul Agriculturii şi Domeniilor), primul sediu fiind stabilit la Paris.
            Vânătorii români au participat la numeroase concursuri şi expoziţii vânătoreşti internaţionale în ultimii 80 de ani, ocazii cu care s-au acoperit de glorie prin premiile şi medaliile obţinute pentru trofeele expuse. Aşa s-a făurit şi consolidat „mitul românesc” despre valoarea deosebită a vânatului de pe aceste meleaguri.
                                                               

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu